Eu, care sustineam sus si tare ca destinul si-l face omul cu mana lui si chiar daca a fost scris poate fi schimbat, am inceput sa ma indoiesc. Si imi e greu sa accept, dar asta e.
Pentru ca unele lucruri se intampla, oricat le-ai ocoli, oricat ai fugi de ele.
Si cand ai gresit, si nu stii pe ce drum sa o iei? De unde stii care drum e cel bun? De fapt, e vreunul bun? Sau toate sunt la fel, bunele si relele fiind in interiorul nostru?
Daca noi avem o povara de dus, nu conteaza ce drum am ales. Drumul e gol, doar sub pasii nostri prinde viata. Noi il inzestram cu durere, amagire, suferinta, dezamagire, iubire, ura si asa mai departe.
Si pana la urma, e destinul sau nu e? Putem sa intuim care drum va fi mai bun? Da. Dar putem sa intuim prost. Cat se poate de prost. Si iar ma intreb: daca nu drumul e de vina, ci noi? Si pe unde am lua-o, tributul tot il platim.
Poate de aici vorba aia veche de cand lumea "rau cu rau, dar mai rau fara rau".
Vad un luminis. Ce credeti, ramane asa, sau cand ajung eu la el se face bezna?
Pentru ca eu sunt bezna...buna asta. De gandit.
Vorbesc mult si anapoda.
Nu incercati sa ma intelegeti.
Nici eu nu o fac.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu