“Oricât de tare aș vrea acum să-mi întrerup călătoria spre trecut, nimic nu mă poate opri spre a-ți demonstra că te înșeli. Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.”
Elena Costea

Eve

sâmbătă, 24 decembrie 2011

| | |


  

Habar nu aveam ce e ala roman distopic pana nu am citit Eve.

Deci Eve...traieste in anul 2032, la 16 ani dupa ce o molima a sters aproape intreaga populatie a globului. Supravietuitorii, in mare parte copii orfani, au fost dusi in scoli speciale. 

Fetele erau educate in scoli si indoctrinate sa se teama de barbati, cu exceptia unuia: Regele.

Baietii erau trimisi in lagare, obligati sa munceasca la reconstructia orasului.

Cu o seara inainte sa termine Scoala, Eve afla ce se intampla cu fetele dupa absolvire: sunt tinute ostatice, legate, obligate sa faca copii dupa copii, pentru a repopula planeta.

Ingrozita de soarta ce o asteapta, Eve fuge de la scoala, singurul camin pe care l-a cunoscut vreodata.

Hmm, despre carte. 


E frumoasa, desi scrisa intr-o maniera simplista. Ideea povesti e tare, imi place. Desi in timp ce citeam, aveam un sentiment deja-vu care ma ducea cu gandul la I am legend.

Ce nu "se pupa" aici, si "nu se pupa" din punct de vedere psihologic, este faptul ca dupa ce ani de zile a fost indoctrinata sa se teama de barbati, pentru ca barbatii sunt niste nenorociti, ea cedeaza prea usor.

Dupa o asa "educatie", ea ar fi trebuit sa fuga mancand pamantul cand l-a vazut prima data pe Caleb, sa prefere sa o manance ursoaica decat sa se urce cu el pe cal, sa aibe incredere in el, sau sa il atinga.

Chestia asta face romanul sa scartzaie, in sensul ca il face mai putin credibil, cel putin din punctul meu de vedere.

In rest, cartea a fost draguta. Am terminat-o intr-o zi si jumate. 



Finalul mi-a placut foarte, foarte tare.



Next, please! :))

Si inca ceva: imi place mai mult coperta originala.

0 comentarii: