Misterioasa disparitie a Katharinei Linden

Misterioasa disparitie a Katharinei Linden, de Helen Grant, o carte pe care am cumparat-o sperand sa gasesc ceva fantasy si cu teama ca mi se va parea prea copilaroasa.


Fantasy am gasit la greu, dar nu la modul in care am vrut eu, dar cu toate astea a fost o carte pe care am citit-o in viteza, pentru ca in momentul in care apare un mister, eu sunt extra-curioasa din fire si vreau sa citesc pana se elucideaza.


Copilaroasa nu a fost deloc, desi este o poveste vazuta prin ochii unei fete de 10 ani. Poate putin infantile au fost povestile cu fantome spuse de Herr Schiller, dar mi-au placut foarte mult.


Despre ce e vorba?


Povestea incepe in ziua de Craciun, sarbatoare pe care Pia si-o petrece alaturi de familie. Dorind sa aprinda lumanarea  de pe decoratiuni, bunica fetitei scapa din greseala un chibrit pe bluza ei care fusese data in prealabil cu fixativ ca sa sclipseasca, iar acesta se aprinde.
De atunci, pentru colegii sai de la scoala si pentru restul locuitorilor din oras, Pia va fi fetita a carei bunica a explodat.


Dar intamplari si mai stranii se intampla in Bad Münstereifel: Katharina Linden dispare chiar de sub ochii parintilor ei, urmand apoi alte disparitii ale unor fete de aceeasi varsta.


Influentata de povestile cu fantome, demoni si vrajitoare spuse de singurul sau prieten adult, Herr Schiller, Pia incepe, alaturi de colegul sau, Stefan, o investigatie ce are ca scop gasirea fetelor si salvarea lor de fiintele supranaturale care le-au rapit.


 Finalul as putea spune ca este imprevizibil, dar eu, cu talentul meu natural de detectiv (si modestia, bineinteles), l-am "mirosit", desi parca nu imi venea sa cred, pana nu am vazut scris negru pe alb si poate nici atunci.


Este o carte interesanta, usor de citit, placuta, plina de mister si amuzanta pe alocuri.


Cateva citate:


-Ei, a spus tata negãsind nicio altã replica.
Apoi, s-a uitat în sus cu recunoştiinţã. Mama era la uşa, cãrând o tavã încãrcatã cu ceşti cu cafea, un ibric şi o grãmãjoarã de biscuiţi, ofranda standard pentru a-I împãca pe demonii aflaţi în vizitã.


M-am gândit cã dacã vroia sã vadã Rãul în acţiune, era de ajuns sã se uite în oglindã în fiecare dimineaţã, dar, precautã, nu i-am împãrtãşit asta.


-Idioato, a spus Stefan, dar şi el râdea. A mimat pe cineva trãgând lung dintr-un joint, apoi a declamat: Mensch, când fumez chestia asta mã simt de parcã aş putea sã cãlãresc la nesfârşit.
Ne-am apucat cu mâinile de burtã şi am izbucnit într-un râs strident.
-Dulãii o fumeazã şi ei?
-Sicher, şi calul deasemenea.


Ȋn gând, am mai adãugat un blestem la lunga listã pe care o întocmisem pentru Stefan de când parteneriatul nostrum nedorit începuse. StinkStefan. Mã puteam baza pe el sã mã facã sã mã simt penibil din nou. Numai el mã putea face de râs de la o distanţã de cinci sute de kilometri.


-Ei, a spus ea adresându-I lui Stefan un zâmbet înfiorãtor. Anii au fost binevoitori cu mine.
Ȋn sinea mea, m-am întrebat cum ar fi arãtat ea dacã aceştia nu ar fi fost binevoitori, dar am înãbuşit gândul înainte ca acesta sã se poatã strecura în expresia feţei mele.