“Oricât de tare aș vrea acum să-mi întrerup călătoria spre trecut, nimic nu mă poate opri spre a-ți demonstra că te înșeli. Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.”
Elena Costea
Imi amintesc...
Imi amintesc cum ne strangeam la tara toata familia de colindat, imi amintesc serile friguroase cu zapada, turturi la streasini si flori de gheata la fereastra.
Imi amintesc cum stateam totii copiii intr-o camera, saream in pat, ne gadilam, ne bateam cu perne, jucam Fazan si Adevar sau Provocare, iar adultii stateau in camera alaturata, discutand de ale lor si razand(uneori de noi).
Imi amintesc cum framanta mamaie cozonacul, il punea la crescut, si noi, copii curiosi, o urmaream sa plece din camera ca sa ne bagam dupa soba, sa ridicam prosopul si sa vedem cat a crecut coca. Si daca ne prindea, urla la noi ca oprim cozonacii din crescut si ne ameninta cu aracul. Dar ce sa ne prinda, ca fugeam care incotro si nu stia dupa care sa alerge mai intai.
Imi amintesc cum stateam cu ochii pe ceas, sa se faca 12 noaptea sa pornim la colindat. Si ziceam "mai e timp...". Apoi intram in panica, se facea 12 fara 10 si noi fugeam buimaci prin casa, cautand ba un ciorap piedut, ba un fular. In fiecare an pierdea fiecare cate ceva.
Imi amintesc cum veneam inghetati si ne dadea mamaie vin fiert si covrigi incalziti pe plita si sorici. Apoi ne desfaceam sacosele, ne numaram covrigii si merele...intr-un tarziu ne bagam in pat la culcare si...evident ca nu dormeam. O luam de la capat cu joaca.
Imi amintesc bucuria acelor zile atat de frumoase, care au trecut si nu se vor mai intoarce.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu