Curaj

De nu îmi voi gãsi curajul sã spun ce-mi cere inima,

De nu îl voi gãsi acum, voi şterge de pe foaie rima.

Cãci…ce rost are sã mã închid în foaia de hârtie,

Când sensul poeziei n-o sã mai învie?

De ce nu vreau s-o spun, de ce nu vreau ceva sã fac?

Ştii de ce? Pentru cã tu ai promis cã vei şti ce spun când tac.

Şi poate ştii, dar nu îţi pasã. Şi poate îţi pasã, dar nu vrei

Sã te întorci pe drumuri fãurite de atei.

De ce ai vrea? De ce s-alegi durerea?Şi eu în locul tãu de-aş fi

Şi n-aş putea, şi n-aş avea ce mai jertfi,

Aş merge înainte, pe drumul ce se-aşterne în faţã,

Nu prinsã în trecut, în sentimentele de gheaţã.

Doar cã eu nu pot sã merg. Ceva pe loc mã ţine

Ȋn timp ce tu alergi pe drumul ce îţi aparţine.

Alergi prea repede, de teamã sã nu rãmâi prinsã

Ȋn trecutul trist desenat pe un colţ de batistã.

Dar din când în când, parfumul trecutului se simte iar

Amintindu-ţi de o data dintr-un calendar.

Atunci, de-aş şti cã te-ndoieşti de drumul tãu cel nou,

Aş avea curajul sã te prind iar în lansou.

Curaj…vorbeam de el? Nu am, nu-i simt aroma,

Am fost o laşã şi mereu voi fi aidoma.

Mi-e teamã cã n-are rost sã mai învii ce-a fost,

Ȋmi spun mereu cã n-are niciun rost.

Dar eu-sufletul nedemn, ce doar cere,

Voi face un lucru ce va veni ca o adiere:

Ȋţi dau drumul, poţi sã pleci,

Sã nu te mai întorci în veci.

Sã nu te mai gândeşti la mine, acum şi niciodatã

Nu sunt demnã, nu sunt curatã.

Pleacã! Şi la final, încã ceva:

Sã nu crezi cã a fost doar vina ta.