Astazi, am fost pierduta in amintiri.
Amintiri venite de departe, atat de departe incat nici nu stiam ca le mai am.
Amintiri cu doua fete care se dadeau in leagan, iar unul dintre leagane s-a rupt (ala in care eram eu, evident), amintiri cu o fetita inocenta imbracata intr-o rochita alba, amintiri cu aceeasi fetita crescand sub ochii mei.
Amintiri frumoase, amintiri dureroase, amintiri care au ramas doar atat: amintiri.
Si e frumos sa iti amintesti, chiar daca poate doare. Pentru ca nu e o durere vie, e ceva demult ingropat.
De fapt, durerea cea mai mare este amintirea copilului care eram, copiilor care am fost, anilor aceia dulci.
Mai stii ce spuneai?
Iubirile trec, amintirea ramane.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu