“Oricât de tare aș vrea acum să-mi întrerup călătoria spre trecut, nimic nu mă poate opri spre a-ți demonstra că te înșeli. Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.”
Elena Costea

Vis

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

| | |


Visul

Acelaşi vis ce se repetã în nopţile de toamnã rece,
Ce a venit în somnul meu şi nu mai vrea sã plece,
Acelaşi vis cu un oraş pustiu, spãlat de ploaie,
Aceeaşi atmosferã caldã, tãcutã şi greoaie.

Acelaşi vis. Sau e poate un coşmar?
Te caut pe strãzile gri, dar în zadar.
Te aştept la locul nostru temãtoare,
De data asta vei veni oare?

Dar tu nu vii. Nicicând nu ai venit, nicicând nu vei veni.
Mã întreb cu inima strânsã oare ce vei deveni.
Merg mai departe în cãutarea ta, sperând sã te gãsesc
Şi ajung la ofrumoasã casã cu aspect regesc.

Poarta înaltã, impunãtoare,
Ce strãlucea falnicã în soare,
Acum e încuiatã pentru mine,
Nu pot sã intru, sa ajung la tine.

Privesc şoseaua lungã ce duce spre alte zãri,
Ȋntrebându-mã dacã m-am pierdut în uitãri;
Aştept sã vãd un semn cã îţi aduci aminte
Dar în sufletul tãu împovãrat, amintirea asfinte.

Şi plec. Şi vreau sã mã trezesc.
Nu vreau sã-mi mai amintesc.
Speranţele ce noaptea au încolţit,
Sunt distruse dimineaţa de rãsãrit.

0 comentarii: