Cea mai veche amintire. Nu stiu care e cea mai veche amintire, dar din copilarie (pana pe la 6 ani) am doar franturi de amintiri: cum ma plimba bunicul pe bicicleta, cum coboram valea de la tara cu el, cum ma tinea de mana, imi amintesc mana lui mare, aspra, cu bataturi, dar calda, cum plangea mama la inmormantarea lui...
Cum ma jucam cu sor'mea in curte, cum mi-a dat taica'miu o papusa, pe care eu am aruncat-o (aveam vreo 4 ani, cred), cum am fost cu frate'miu sa dea admiterea la liceu, cum mi-a cumparat mama o rochita alba, cu floricele cusute la poale, cum facea frate'miu clatite si nu reusea sa le intoarca.(cadeau pe jos, pe pereti, pe sarma, in galeata de gunoi, una s-a lipit de tavan, numai in tigaie nu)Nu stiu daca e cea mai veche amintire pe care o am, probabil ca nu, dar imi amintesc mereu amuzata cum ne udam eu cu frate'miu cu apa in casa, cum curgea apa pe pereti si a sunat taica'miu(vitreg) la usa.
Ma asteptam la o sapuneala zdravana, dar el nici nu a intrat in casa, venise sa ia niste scule, l-a rugat pe frate'miu sa i le dea si a plecat.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu