“Oricât de tare aș vrea acum să-mi întrerup călătoria spre trecut, nimic nu mă poate opri spre a-ți demonstra că te înșeli. Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.”
Incep prin a spune ca cele mai frumoase cadouri nu sunt cele materiale.
Nu ma credeti? Atunci ce ziceti de o petrecere-supriza, de o seara alaturi de persoane dragi, de o plimbare alaturi de o companie placuta (si zapacita) si de un concert rock?
Inca nu credeti ca cele mai frumoase cadouri sunt cele nemateriale? Atunci sunteti niste fraieri! :))
Sa ne gandim la etica, sa ne facem principii de viata pe care apoi sa le incalcam, sa ne invinovatim si sa traim in agonia culpabilitatii, sa ne facem griji pentru viitor si sa uitam sa traim prezentul, sa ne gandim la altii si sa uitam de noi.
Avem timp sa ne facem reprosuri, sa plangem, sa regretam ce am gresit si sa repetam la infinit aceleasi greseli, pentru ca viata este un cerc, iar noi un punct de pe el; fericirea este in centru, dar noi mergem numai in jurul cercului, izbindu-ne de cele mai mici detalii, oprindu-ne din drum cele mai nesemnificative piedici, dand cu piciorul oportunitatilor iar si iar.
Avem timp sa fim rationali, sa fim maturi, responsabili, etici, filosofi, corecti cu ceilalti si nedrepti cu noi insine.
Avem timp de minciuni si remuscari, de pacate si tot ceea ce ne face nefericiti.
Nu avem timp insa, sa fim cine vrem sa fim, sa facem ceea ce vrem sa facem, sa ne gandim la noi inainte sa ne gandim la altii si sa fim fericiti.
Nu avem timp sa iubim; viata e mult prea scurta pentru asta.
Am invatat de la viata unele lucruri pe care vreau sa vi le impartasesc si voua:
Am invatat ca fiecare clipa e unica si nu se va mai intoarce si ca nimeni nu isi va aminti de tine pentru gandurile tale secrete.
Am invatat ca oamenii rationali sunt nefericiti si ca este infinit mai bine sa regreti ceva ce ai facut, decat ceva ce ai fi vrut sa faci, dar nu ai avut curajul.
Am invatat ca sinceritatea este cel mai pur si mai frumos lucru, dar si cea mai distructiva arma.
Am invatat ca adevarul doare, dar cea care lasa cele mai adanci rani este minciuna.
Am invatat ca nu trebuie sa astepti nimic de la nimeni, pentru ca nimic nu ti se cuvine tie mai mult decat altuia si nu esti cu nimic mai presus sau mai prejos decat nimeni.
Am invatat ca unii oameni sunt atat de diferiti de noi, incat putem avea impresia ca fac parte dintr-o alta specie, dar trebuie sa ii acceptam chiar daca nu ii intelegem.
Am invatat ca ceea ce cred eu nu este neaparat valid sau bun, nu este ceea ce cred altii si nu este nici corect, nici etic de cele mai multe ori, dar eu trebuie sa cred in el in continuare, daca este ceea ce ma defineste.
Am invatat ca nu exista alb si negru, ci doar acel gri omogen si ca din tot ceea ce facem, nimic nu este bun sau rau, corect sau gresit; este doar natura umana.
Am nevoie de ajutorul vostru. Trebuie sa scriu cateva versuri pentru o melodie care va face parte din coloana sonora a filmului "Jurnalul unei iubiri interzise".
Problema e ca nu am deloc inspiratie. Daca va pricepeti la scris poezii si vreti sa contribuiti, mi le puteti trimite pe mail la ramona88badea@yahoo.com.
Daca poezia voastra va fi selectata, numele vostru o sa apara pe generic. Daca iau doar un fragment, din, sa zicem, 2 poezii, ambele nume ale autoarelor vor aparea pe generic.
Sa va spun cam despre ce e vorba: Tatiana si Valeriu (Tania si Edward pentru cei care au citit ficul) se cearta, Tatiana pleaca, iar Valeriu e suparat din cauza asta.
Secventa:
Valeriu sta instins in pat, privind la tavan.Tine in mana o minge de tenis, pe care o arunca in sus, apoi o prinde.
(muzica)
Muzica trebuie sa se potriveasca secventei, iar versurile situatiei.
Fara nicio aluzie la o marca de detergent, sustin ca murdarirea este buna. Copilul descopera lumea in propriul sau mod si nu poate face asta fara sa se murdareasca. Degeaba ii spui tu "te-ai murdarit ca un porc", sau, cum ii spunea astazi in parc o bunicuta nepotului sau "arati ca un tigan". Copilul nu prea intelege ca e rau sa se murdareasca si va crede ca il iubesti mai putin daca il jignesti atunci cand se murdareste.
Dragi mamici, exista o chestie, mare, alba si patrata, care se numeste masina de spalat. Folositi-o cu incredere. Si nu mai cumparati copiilor haine de firma. Cum mai zicea o mamica in parc "Vaaai, ti-am murdarit pantalonii de 500 de euro". Pai cine te-a pus, femeie, sa ii iei copilului panatloni de atatia bani? Vrei un copil care sa creasca, sau o papusa pe care sa o imbraci frumos si sa o pui in vitrina?
Luati-le copiilor haine ieftine cu care sa iasa la joaca, ca sa nu mai faceti o criza de nervi cand le murdareste/rup.
Si inca o chestie: copilul vede un capac de sticla pe jos si il ia. Mamica se crizeaza "e cah, caca, murdar, nu pune mana pe el!". Si copilul nu intelege, pentru ca lui i se pare atat de interesant acel dop. Poate sa il arunce pe jos, sa puna nisip in el, cate si mai cate...
Nu e mai usor sa il lasi sa se joace cu el si cand termina sa il stergi cu niste servetele umede (daca esti afara) si apoi acasa sa il speli pe maini? Asta ar scuti multi nervi consumati.
Si inca ceva:
Ati vazut vreodata cat este de feircit un copil care sare intr-o balta si stropeste in jur? E in culmea fericirii, nicio jucarie nu l-ar putea face atat de fericit.
Acum ca se apropie sarbatoarea Pastelui, ar trebui sa scriu ceva despre OO, cozonaci si...chestii din astea, dar n-am chef.
Ma gandeam aseara la desteptii aia cu teoria Big Bangului. Big Bang.....Big FLEOSHC!!!
Nu vi se pare degradant pentru noi ca si rasa umana, sa credem ca am luat fiinta din nimic? Pana si un rahat, scuzati-ma, ia nastere, se creeaza, exista, devine, din ceva, nu din nimic. Din nimic se poate naste doar nimic. LOL, de ce doar mie imi suna ATAT de logic?
Pana si teoria cu maimutele pare mai plauzibila decat asta. Vedem zilnic cum o omida se transforma in fluture, deci in natura se afla dovada evolutiei. Teoria e corecta, la practica stam mai prost. Caz real: Cand unui copil i-a explicat mama lui teoria evolutionista, el a spus "Si data viitoare cand o sa mergem la ZOO, maimutele de acolo vor fi oameni?". Scurt pe doi.
In alta ordine de idei....
Am vazut ca de cativa ani incoace e la moda sa fii ateu. Pai...mai, daca bunica te-a invatat pe tine cand erai mic sa fii cuminte ca te vede Dumnezeu si ajungi in Iad, apoi cand te-ai facut mare ai realizat ca asta e o mare tampenie, nu inseamna ca esti ateu. La fel, daca nu esti de acord cu toate mitocaniile pe care le fac preotii si cu traditiile tampite, asta nu inseamna ca esti ateu. Si la final, daca nu crezi in Dumnezeu, ASTA NU INSEAMNA CA ESTI ATEU!
Un ateu neaga existenta oricarei divinitati, iar asta e in contradictie cu felul in care suntem construiti noi, oamenii. Pentru ca din punct de vedere psihologic si din toate punctele de vedere posibile, noi avem nevoie sa credem in ideea de divinitate. Ca acea divinitate se numeste Dumnezeu, Iehova, Michael Jackson sau World of Worcraft, asta e treaba diecaruia in parte, il priveste strict personal.
Asa cum intr-un grup exista un sef, iar ceilalti il recunosc mai mult sau mai putin constient ca fiind sef, asa cum fiecare "bisericuta" are un lider, asa cum fiecare tara are un conducator, asa si fiecare om in parte are nevoie sa stie ca exista cineva mai presus de el, uneori si numai pentru a avea pe cine da vina.
Un om care este ateu, si subliniez, pentru ca ma refer la adevaratul sens al cuvantului ateu, nu mai are niciun scop in viata. Si inainte sa imi sariti toti in cap, va spun ca toate lucrurile astea despre care am batut eu campii aici se petrec la nivel INCONSTIENT.
Ies si eu afara in seara asta, ma intalnesc cu mama care venea de la munca si imi zice "Hai pana la Georgi sa luam niste prajituri, daca o mai fi deschis.". Mergem noi, usa deschisa, intru. Ma izbeste mirosul ala bine-cunoscut de cofetarie, adulmec fericita, ma uit in raft si zic in sinea mea "Vreau din aia si din aia si din aia, si as mai vrea...". Ma trezeste la realitate o voce plictisita de viata "E inchis". "Pai bine, dar usa era deschisa", zic eu poate-poate s-o lasa induplecata. Nimic. Ma da afara. Ies ca un copil din ala busumflat.
Maamaa, deci le-am mirosit, le-am vazut, si sa nu le mananc? Intru in sevraj. Ajung acasa, ii zic lu' mama "Eu ma duc la Guliver(supermarket), ca aia au deschis pana la 10 si au prajituri din alea bune."
Ajung eu, raftul cu prajituri era plin cu oua rosii (Stiati ca injuratura "Pastele masii", are dublu-inteles?=)) ). Printre oua, o pasca cu branza. Hmm, nu e prajitura, dar merge. Ma invart, ma sucesc, vad ascunsa bine intre OO o caserola cu niste parjituri. Langa mine, o tipa care adulmeca la raft. PAC, au luat prajiturile, le-am pus in cos si am fugit cu ele la casa. Le platesc si ies de ziceai ca le-am furat. Ma uit pe caserola:"Prajitura Minimal". Pai daca sunt minimal, nu au cum sa fie maximale, dar merg, ce sa zic.
"Te urasc, si ma urasc pe mine pentru ca te iubesc."- zici ca e o replica proasta dintr-o telenovela lacrimogena ieftina.
Stau si ma uit la ecranul de la laptop, la pagina de blogspot pe care o asociez cu o pagina alba. Si nu stiu ce sa scriu. Daca nu scriu, simt o mare povara pe suflet. Si daca scriu, cuvintele isi pierd semnificatia.
Intotdeauna m-a uimit relatia dintre unii parinti si copiii lor, fie ei pitici sau adolescenti. De cateva zile m-am apucat sa citesc "Si tu poti fi Supernany" si imi place la nebunie, o citesc ca pe beletristica si am invatat o gramada lucuri, mai degraba completari la ideile pe care le aveam deja.
Eram zilele trecute in curtea scolii asteptand-o pe Anastasia si aud o tipa spunandu-i pustoaicei ei de clasa I:"Nu esti buna de nimic! De nimic nu esti buna!". Am ramas perplexa. Cred ca daca mi-ar spune mie mama asa ceva acum, adult fiind, as izbucni in plans. Nici nu vreau sa stiu ce a fost in sufletul bietului copil.
Copiii sunt atat de sensibil si orice ar face ei, fie vorbit urat sau gafe, pana la dat cu fundul de pamant, este pentru ca au nevoie de atentia si iubirea parintilor. Cand copilul aude un "bravo" spus de unul dintre parintii sai i se umple sufletul de bucurie, iar este jignit si umilit, o parte din sufletelul lui atat de pur a fost patat.
Astazi, in timp ce mergeam cu metroul cu vara'mea de la Nicolae Grigorescu la Unirii, am inceput sa vorbim de cei care se aflau in fata noastra si sa facem profile.
Si am gasit asa:
Una bucata tipa draguta, care stie sa isi asorteze cerceii cu geaca si citeste.
Una bucata tip de 14-15 ani care era epilat pe picioare si avea blugii indoiti pana deasupra genunchiului.(Eu m-am gandit ca poate se duce la pescuit si i-a indoit ca nu si-i ude)
Una bucata tipa foarte cool, care avea in par gras, slinos, nespalat si nepieptanat care i se lipea in suvite de fata.(Dati-mi o punga sa vomit)
Una bucata tipa taranca "conservatoare", ca sa o citez pe vara'mea, care era prietena cu tipa cu parul nespalat si arata....adica nu arata in niciun fel, dar ea se spala, frate.
Una bucata baba care era machiata cu tus negru si avea cozile atat pe lungi de i se innodau la spate.(Adica ceva de genul, ca sa ma intelegeti mai bine
)
Si una bucata tip dragut, care avea niste pantofi ascutitit de lac absolut oribili.
Cam pe astia i-am observat noi(Zi, Stef, mai era cineva?)
Observatie: Prima tipa despre care am vorbit era singura din vagon care citea. (trist)
Credeam ca intrigile idioate exista doar in Gossip Girl. D-aia m-am si plictisit de serialul ala: toata lumea se culca cu toata lumea si toata lumea tradeaza, manevreaza si baga intrigi. Dar ce credeti? Si in viata reala e la fel. Si cei care te mananca de cur sunt cei care iti sunt cel mai aproape si de la care nu te astepti. Citisem un citat care spunea ca dusmanii se aleg dintre prietenii cei mai apropiati, dar la vremea respectiva mi s-a parut o prostie.
Cica in 2012 o sa moara aia rai si o sa traiasca aia buni.(poate o sa revin cu un alt post despre asta). Zicea mama zilele trecute "Duceti-va, frate!", dar eu m-am panicat: daca ma voi afla printre ei? Pentru ca toate rahaturile astea ma scarbesc si ma inraiesc in aceeasi masura. Nu pot sa am o reactie pozitiva la asa ceva si sa fiu flower power, poate altii reusesc, dar mie imi clocoteste sangele in vene cand vad atata rautate si imi vine sa le platesc cu aceeasi moneda.
Octavian Paler spunea : "Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea, dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii." Si stiu ca asta e adevarat, nu poti sa dai vina pe altii pentru ceea ce devii tu, dar acum am un moment in care nu ma pot simti vinovata pentru sentimentele mele negative, pentru ca am o lista cu oameni care se fac vinovati inaintea mea.
Se presupune ca leapsa trebuie sa o primesti, dar eu am luat-o pe asta de aici.
1. Cînd ai început sa scrii online?
In urma cu aproximativ 3 ani, mi-am facut un blog pe care scriam tot felul de aberatii de plictiseala, cand nu aveam ce face la munca. Intre timp mi-am schimbat locul de munca, blogul ala l-am sters si acum am altele.
2. Ce te motiveaza să scrii pe blog?
De scris, scriu de mult timp. Diferenta dintre a scrie pe blog si a scrie pe o foaie este ca daca scrii pe blog ai prilejul sa gasesti persoane care trec prin intamplari similare sau care gandesc la fel ca tine sau din contra, persoane care au alte pareri si iti pot deschide noi orizonturi.
3. Cum recţionezi la comentarii negative?
Fiecare om are dreptul la o opinie si nimeni nu este obligat sa ma placa sau sa fie de acord cu mine. De obicei accept parerile negative, cu exceptia cazurilor in care ele sunt din cale-afara de idioate. Nu ma deranjeaza ca oamenii sa ma contrazica, dar ma astept de la ei sa aibe un coeficient de inteligenta ceva mai mare decat al unei gaini.
4. Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit?
Am zis ca imi trebuie un blog pe care sa scriu despre de toate, de la actori, filme, carti, muzica pana la cugetari de-ale mele sau intamplari prin care trec.
5. Ce fel de linkuri ţii în blogroll?
Initial am zis ca nu imi fac blogroll pe blogul asta, dar pana la urma mi-am pus celelalte 2 bloguri ale mele.
6. Cum te-a schimbat pe tine blogul?
Nu cred ca m-a schimbat, este doar un loc in care imi scriu gandurile si ideile.
)
