“Oricât de tare aș vrea acum să-mi întrerup călătoria spre trecut, nimic nu mă poate opri spre a-ți demonstra că te înșeli. Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.”
Elena Costea

Inspirat din Octavian Paler

marți, 3 mai 2011

| | |

Avem timp pentru toate:


Sa ne gandim la etica, sa ne facem principii de viata pe care apoi sa le incalcam, sa ne invinovatim si sa traim in agonia culpabilitatii, sa ne facem griji pentru viitor si sa uitam sa traim prezentul, sa ne gandim la altii si sa uitam de noi.


Avem timp sa ne facem reprosuri, sa plangem, sa regretam ce am gresit si sa repetam la infinit aceleasi greseli, pentru ca viata este un cerc, iar noi un punct de pe el; fericirea este in centru, dar noi mergem numai in jurul cercului, izbindu-ne de cele mai mici detalii, oprindu-ne din drum cele mai nesemnificative piedici, dand cu piciorul oportunitatilor iar si iar.


Avem timp sa fim rationali, sa fim maturi, responsabili, etici, filosofi, corecti cu ceilalti si nedrepti cu noi insine.


Avem timp de minciuni si remuscari, de pacate si tot ceea ce ne face nefericiti.


Nu avem timp insa, sa fim cine vrem sa fim, sa facem ceea ce vrem sa facem, sa ne gandim la noi inainte sa ne gandim la altii si sa fim fericiti.


Nu avem timp sa iubim; viata e mult prea scurta pentru asta.




Am invatat de la viata unele lucruri pe care vreau sa vi le impartasesc si voua:


Am invatat ca fiecare clipa e unica si nu se va mai intoarce si ca nimeni nu isi va aminti de tine pentru gandurile tale secrete.


Am invatat ca oamenii rationali sunt nefericiti si ca este infinit mai bine sa regreti ceva ce ai facut, decat ceva ce ai fi vrut sa faci, dar nu ai avut curajul.


Am invatat ca sinceritatea este cel mai pur si mai frumos lucru, dar si cea mai distructiva arma.


Am invatat ca adevarul doare, dar cea care lasa cele mai adanci rani este minciuna.


Am invatat ca nu trebuie sa astepti nimic de la nimeni, pentru ca nimic nu ti se cuvine tie mai mult decat altuia si nu esti cu nimic mai presus sau mai prejos decat nimeni.


Am invatat ca unii oameni sunt atat de diferiti de noi, incat putem avea impresia ca fac parte dintr-o alta specie, dar trebuie sa ii acceptam chiar daca nu ii intelegem.


Am invatat ca ceea ce cred eu nu este neaparat valid sau bun, nu este ceea ce cred altii si nu este nici corect, nici etic de cele mai multe ori, dar eu trebuie sa cred in el in continuare, daca este ceea ce ma defineste.


Am invatat ca nu exista alb si negru, ci doar acel gri omogen si ca din tot ceea ce facem, nimic nu este bun sau rau, corect sau gresit; este doar natura umana.


0 comentarii: