“Oricât de tare aș vrea acum să-mi întrerup călătoria spre trecut, nimic nu mă poate opri spre a-ți demonstra că te înșeli. Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.”
Elena Costea

Ce sa scriu?

marți, 24 ianuarie 2012

| | |




Am trei idei, de trei nuvele diferite si nu stiu de care sa ma apuc.


Asa ca m-am gandit sa va intreb pe voi. Va voi scrie cate putin despre fiecare, apoi voi pune in sondaj in bara laterala, dar as prefera sa lasati si un comment, daca puteti.


Povestea 1: Illuminati


Descriere: 


Terra, anul 2020. Populatie: 10 miliarde de locuitori. Ȋn ultimii 10 ani, populaţia a crescut cu 3 miliarde, în timp ce resursele de energie au scãzut considerabil. Guvernele lumii cautã în disperare soluţii, în timp ce conducãtorii Bisericilor prezic sfãrşitul lumii. Un lucru e cert, toţi îl gândesc, deşi nimeni nu îl rosteşte cu voce tare: numãrul locuitorilor trebuie redus, înainte ca planeta sã devinã supra-populatã. Dar, cum?

Fragment:

Capitolul 1
S-ar zice cã dacã ai 17 ani, viaţa e destul de simplã. Nu şi a mea. Tatãl meu, Nicholas Wilson, este un renumit chimist şi cercetãtor. Unii spun cã e un geniu. Eu, care locuiesc cu el în casã, aş putea spune cã e un ciudat. Zile întregi stã închis în biroul lui, fãrã sã iasã, nu mãnâncã, nu îşi face simţitã prezenţa. Dacã îl întreb, spune cã lucreazã la o descoperire importantã, dar niciodatã nu îmi dezvãluie mai multe informaţii. Ȋntre timp, eu trebuie sã am grijã de mine, de şcoalã şi de casã, dat fiind cã mama a murit la naşterea mea. E ca şi cum aş fi orfanã de ambii pãrinţi, unul îngropat în cimitir, iar celãlat îngropat în cercetãrile lui.
-Tatã, de ce analizezi la microscop resturile cinei noastre? Am spus intrigatã.
Tata îşi ridicã privirea. Era genul tipic al chimistului din manual, nu prea înalt, cu ochelari de vedere şi început de chelie. Uneori mã întrebam dacã gândurile lor prea geniale îi fãcea pe savanţi sã cheleascã prematur, sau vreun experiment nereuşit.
-Eva, draga mea, spuse tata ţinduindu-mã cu privirea, ca şi cum de abia realiza cã exist, un lucru probabil adevãrat.
Am ridicat o sprânceanã. Cã nu îi plãcuserã spaghetele gãtite de mine era una, dar de Dumnezeului le examina?
-Eva, cred cã am fost otrãviţi, spuse el ceremonios.
-Poftim?
Gândul îmi zbura incontrolabil la toate otrãvurile din lume şi deja mã vedeam murind în chinuri, cu spume la gurã. Am clipit, în speranţa cã voi putea alunga din minte imaginea înfiorãtoare. Stomacul mi se zbãtea primejdios.
-Am fost…otrãviţi? Am spus simţindu-mi gura foarte uscatã. O sã murim?
-Nu cred, spuse tata zâmbind în colţul gurii.
-Ȋţi baţi joc de mine? Am spus ieşindu-mi din minţi.
Era una dintre puţinele dãţi când ţipam la tatãl meu. De fapt, era una dintre puţinele dãţi când purtam o conversaţie cu el.
-Stai jos, spuse el trãgând un scaun lângã biroul lui. Ȋţi voi explica totul.

Povestea 2: Insula rebelilor

Descriere:
Terra, anul 2040. O planetã frumoasã, cu o populaţie frumoasã, paşnicã şi fericitã. De 20 de ani, nu a mai avut loc niciun rãzboi, niciun conflict politic sau religios, de fapt, niciun conflict de niciun fel. Rasa umanã s-a schimbat. Oamenii nu mai simt impulsul agresivitãţii, nici setea de putere, nici supãrare, invidie sau urã. Trãiesc în pace şi armonie, sub o mantie o bunãtãţii şi prosperitãţii. Nimeni nu îşi doreşte mai mult decât are nevoie, nimeni nu se plânge cã are prea puţin, nimeni nu tânjeşte dupã avuţiile celorlalţi. Se pare cã s-a ajuns într-un punct al fraternizãrii, dupã atâtea rãzboaie,moarte şi violenţã. Totul e atât de frumos…parcã prea frumos ca sã fie adevãrat.

Fragment

Capitolul 1: Ȋnchisoarea
Soarele imi dogorea ceafa într-un mod destul de neplacut, deşi era aproape de asfinţit, dar continuam sã sap straturile de flori din faţa casei, aşa cum m-a rugat mama. Rugãminţile pãrinţilor trebuie onorate, aşa e drept şi frumos. De fapt, cu cât putem sã îi ajutãm mai mult pe ceilalţi, cu atât mai bine.
Am lovit mai tare o bucatã de pãmânt plinã de buruieni, iar mânerul sapei s-a rupt. Am privit cu calm unealta stricatã şi m-am dus în bucãtãrie sã îi dau mamei vestea.
Mirosea a pui cu legume la cuptor şi stomacul meu a fãcut un salt dureros. Abia dacã realizam cã îmi e foame.
-Mamã, sapa s-a rupt, am spus cu un ton egal.
Era la aragaz, mestecând într-o oalã, cel mai probabil cu supã. S-a  întors cu faţa la mine şi a zâmbit şters.
-Ah,Lara,  scumpo, sigur trebuie sã mai fie una în pod, vrei sã mergi sã o iei, te rog?
-Sigur.
Am urcat scãrile de lemn în grabã şi am deschis uşa podului cu un scârţâit. Ȋnãuntru mirosea a praf, a vechi şi a încã ceva ce nu puteam identifica. Am zãrit colţul în care erau depozitate câteva unelte şi am luat sapa veche a bunicii, apoi m-am îndreptat spre ieşire. Mi-a atras atenţia o cutie mare de carton lipitã de perete şi m-am apropiat de ea, curioasã. Nu fusesem de prea multe ori în pod şi nu am fãcut niciodatã nimic altceva decât sã iau de acolo ce aveam nevoie, apoi sã ies.
De data asta, m-am gândit cã nu e nimic  dacã deschid cutia. Am ridicat capacul, tuşind din cauza prafului şi am privit la mormanul de cãrţi depozitate. Prima dintre ele, cea cãreia îi puteam citi titlul pentru cã era mai la suprafaţã, se numea “Inchisoarea”. Am luat-o, curioasã, pentru cã nu mai întâlnisem termenul. Mã gândeam cã poate e scrisã într-o altã limbã, dar nu era.
-Lara!
Mama mã striga din hol. Am pus cartea la loc, am luat sapa şi am coborât scãrile.
-Spalã-te şi vino la masã. Termini mâine cu sãpatul.
-Bine. Aaa...mama?
-Da, scumpo, rãspunse ea.
-Ce e aceea o închisoare?
Mama a fãcut ochii mari de uimire şi s-a sprijinit de balustrada scãrilor. Când m-a privit, sprâncenele îi erau înclinate într-un unghi ciudat, ca o încruntare. Nu o mai vãzusem niciodatã aşa.
-Unde ai auzit termenul?
-Era o carte, în pod…
-Noi, spuse ea în şoaptã, nu vorbim despre asta.

Povestea 3: Secrete

Descriere:
Patru prieteni, trei bãieţi şi o fatã, merg sã facã o plimbare prin pãdurile din apropierea satului in care locuiesc. Şi se întorc…doar trei dintre ei. Unde este Jasper? Ce s-a întâmplat cu el? Nimeni nu pare sã ştie. De fapt, cei care ştiu au jurat sã ia secretul cu ei în mormânt.

Fragment:

Capitolul 1
Ȋncepuse ca o zi normalã de la sfârşitul vacanţei de varã. Soarele strãlucea puternic în acea dimineaţã, vrãbiile zburau pe la fereastrã, ciripind enervant, vântul adia abia perceptibil. Totul era normal. Nimic nu anunţa catastrofa ce avea sã vinã.
Pânã şi cafeaua mea cu lapte avea acelaşi gust ca în fiecare, şi ca în fiecare zi luam micul dejun cu mama şi sora mea mai mica, în sufragerie.
Atunci a aterizat bomba.
-Ai auzit, Beatrice? Spuse mama ungând o felie de pâine prãjitã cu unt din belşug. L-au gãsit pe Jasper.
Ȋnghiţitura de lapte cu cereale pe care tocmai o luasem mi-a aterizat ca un bolovan în stomac. Urechile au început brusc sã îmi vâjâie.
-Poftim? Am spus icnind.
-Vreau sã spun, poliţiştii au gãsit cadavrul lui Jasper.
Am respirat adânc, sã mã calmez. Mã simţeam de parcã cineva îmi vârâse capul în apã rece. Apã îngheţatã.Iar capul îmi vâjâia, de parcã înãuntrul lui ar fi lansat cineva un foc de artificii.
-Unde?am întrebat înghiţindu-mi nodul din gât.
-Pe malul râului, la câteva sate depãrtare de aici. Se pare cã a fost purtat de curenţii râului pânã acolo.
-Sãracii pãrinţi! Spuse sora mea, Nadia, pe neaşteptate. Ei încã mai sperau sã îl gãseascã în viaţã.
-Şansele se împuţinau cu fiecare zi care trecea, spuse mama. Lipseşte totuşi de trei luni.
-Au spus cumva ce a pãţit? Am întrebat simţindu-mi gura deosebit de uscatã şi corpul moale ca vata.
Mama ridicã din umeri.
-Se face o anchetã.
Am luat o gurã mare de suc de portocale, în speranţa cã nu îmi voi mai simţi gâtul atât de uscat, dar mi-a venit imediat sã vãrs. M-am luptat din rãsputeri cu senzaţia.
-Tu îl cunoşteai, nu-I aşa? Spuse Nadia.
Nici dacã m-ar fi cãlcat o maşinã nu m-aş fi putut simţi mai rãu.
-Nu prea bine, am spus încercând sã îmi pãstrez un ton normal.

Titlurile si copertile sunt provizorii. Astept parerile voastre.

3 comentarii:

Nyx spunea...

Dar toate sunt interesante! Adica, vreau sa stiu ce a patit Jasper, ce experiment o sa fca nenea-cu-chelie si sunt curioasa cum va reactiona fata din Insula rebeliolor cand va afla ce e aceea o inchisoare. Hmmm, nu pot alege!

Ramona spunea...

:)))

Ramona spunea...

Lara nu se afla inca pe Insula rebelilor, ea locuieste intr-un oras oarecare.