Merita?

In lumea asta caineasca, toti se mananca intre ei fara exceptii. Si ce trebuie sa faci cand traiesti printre lupi? Exact, sa urli ca ei.

Sa iti ataci adversarul cand se intoarce cu spatele, sa ii dai in cap cand e vulnerabil, sa profiti de slabiciunea lui in propriul avantaj, sa traiesti dupa deviza "Scopul scuza mijloacele."

Societatea noastra e o epava, astfel incat cei mai josnici oameni si de cea mai proasta speta o conduc. Cei care ar trebui sa fie marginalizati, cei imorali, ii marginalizeaza pe cei care mai au inca principii etice.

Tot ce intra in categoria "jigodie" avanseaza rapid pe scara sociala, iar tot ceea ce tine de principii este dat uitarii.

Nu mai exista bunatate, exista doar slabiciune, nu mai vorbim despre oameni buni, ci doar despre oameni fraieri care pot fi exploatati.

Eu am fost tot timpul un om cu principii, chiar daca in unele circumstante s-a intamplat sa le incalc pe unele dintre ele, de cele mai multe ori am regretat dupa aceea. Eu am fost educata sa nu fiu jigodie.

Am crezut mereu in sinceritate, in arta de a face bine cuiva fara sa ceri nimic in schimb, in altruism, in iubire.

Si mi-am dat seama ca ajunsa in momentul de fata, nu prea mai am in ce sa cred, pentru ca ideile mele de viata sunt doar atat: niste idei. In lumea reala de aici si acum, ideile mele sunt expirate, iar eu am ajuns sa fiu unul din acei oameni care sunt izolati pentru ca sunt prea fraieri.

Nu am muscat pe nimeni de cur si nici nu am pupat pe nimeni, nu am facut cam niciunul dintre lucrurile josnice care sunt "la moda" acum.

Si ceilalti spun "dom'le', asta e prea fraiera pentru lumea asta, ca nu poate sa urle ca noi!"

Partea amuzanta e ca pot. Pot sa fiu ipocrita, pot sa pup multe cururi si apoi sa dau in cap, pot sa fiu mai a dracu' decat cel mai negru drac. Dar stau si ma intreb : "merita?".

Pe bune, merita sa fii o jigodie doar ca sa fii acceptat in clubul jigodiilor?

Sunt o persoana destul de razbunatoare, asta e pacatul meu, dar in cele mai multe cazuri ajung la concluzia ca o razbunare asa ca la carte imi consuma prea multa energie si nu merita.

Pentru ca mie imi pasa de mine. Egoist? Narcisic? Poate. Dar nu ati inteles. Mie imi pasa de sufletul meu.

Pentru ca "Eu nu sunt un corp care are suflet, ci un suflet care are o parte vizibila numita corp."(Paul Coelho)

Nu o sa va iau cu d-alea "o sa ajungeti in Iad", pentru ca nu sunt prea credincioasa.

"Aveam o intelege cu Dumnezeu: eu credeam in El, atata timp cat ma lasa sa dorm dumincile pana la pranz."(Academia Vampirilor)

Dar, filosofic asa: va spalati pe maini de multe ori pe zi, va faceti dus, va spalati parul, fiecarui om ii place sa fie curat. Dar cand v-ati gandit ultima data cat de curat va e sufletul?