A venit, a venit toamna...
Acum ceva vreme, pentru mine toamna era motiv de bucurie. Insemna reinceperea scolii, revederea colegilor, noi idei nebunesti de a ne petrece vremea, prietenii reluate si asa mai departe.
De cand am terminat liceul insa, toamna mi-a dat sentimentul de final, de fiecare data. Desi am avut alta scoala, alti colegi pe care sa ii revad, alte teluri. Nimic nu mai e la fel.
Si anul asta, mai mult decat oricand, stiu ca toamna inseamna final. Prea multe lucruri s-au terminat brusc in astea 11 zile ca sa pot crede in coincidenta.
Dar nu are cum sa imi para rau, pentru ca stiu, deasemenea, ca orice sfarsit e un nou inceput.
Speranta de toamna
Frunze firave, batute de vant
Suiera incet propriu cant,
Asteapta ca timpul sa apuna
Si sa apara prima bruma.
Fiecare clipa ce trece,
Aduce aproape anotimpul rece.
Frunzele ingalbenesc treptat
Si cad pe pamantul uscat.
Privesc lumea, privesc zarea,
In urma lor va ramane uitarea.
Isi asteapta sfasitul fara regrete,
Stiu ca vor inflori iarasi marete.
Renunta la viata impacate pe deplin,
Se cufunda in tainele mortii lin,
Stau inghetate, sub alba mantie ascunse,
Asteptand sa revina vremuri apuse.
Ingalbenite de vreme, asteapta finalul,
Asculta legea naturii si crezul,
Se cufunda intr-al mortii asternut,
Caci orice sfasit e un nou inceput.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu