Inca o poezie

M-a apucat frenezia poeziilor de la o vreme.

Eu nu pot

Eu nu pot sa cred vorbe marete in pustiu,

Rostite intr-un apus portocaliu,

Eu nu pot sa lupt la nesfarsit

Cu ceva ce demult a pierit.

Eu nu pot sa rad cand sufletul meu plange,

Eu nu pot sa cred ca dragostea invinge,

Eu nu pot uita ce-a fost nimicitor,

Eu nu pot spera intr-un viitor uimitor.

Eu nu pot sa sa cred in continuare

Ca si pentru mine se va ivi o raza de soare.

Eu nu pot sa sper la ceva ireal,

Nu pot sa visez, cand traiesc in calvar.

Eu nu pot, nu vreau, nu am putere

Sa fac fata la atata durere.

Nu pot sa rad, nu-mi pot dori nimic

Cand din umbra ma privesc doi ochi de basilic.

Eu nu pot sa surad la vederea unui inger

Cand sufletul e mistuit de foc si fulger.

Eu nu pot sa pictez albastre petale,

Cand inima urla de neputinta si jale.

Nu pot sa ma mint ca totul va fi bine,

Cand Universul meu nu imi mai apartine.

Eu nu pot sa mai merg pe drumul meu,

Sau sa cred in existenta vreunui zeu.

Eu nu pot sa ma ridic din prapastia adanca,

Nu pot privi luna rasarind de sub o stanca,

Nu pot sa mai lupt, s-a terminat.

Nu pot privi acest final inlacrimat.