“Oricât de tare aș vrea acum să-mi întrerup călătoria spre trecut, nimic nu mă poate opri spre a-ți demonstra că te înșeli. Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.”
Elena Costea

Inca o poezie

miercuri, 7 septembrie 2011

| | |

M-a apucat frenezia poeziilor de la o vreme.



Eu nu pot

Eu nu pot sa cred vorbe marete in pustiu,
Rostite intr-un apus portocaliu,
Eu nu pot sa lupt la nesfarsit
Cu ceva ce demult a pierit.

Eu nu pot sa rad cand sufletul meu plange,
Eu nu pot sa cred ca dragostea invinge,
Eu nu pot uita ce-a fost nimicitor,
Eu nu pot spera intr-un viitor uimitor.

Eu nu pot sa sa cred in continuare
Ca si pentru mine se va ivi o raza de soare.
Eu nu pot sa sper la ceva ireal,
Nu pot sa visez, cand traiesc in calvar.


Eu nu pot, nu vreau, nu am putere
Sa fac fata la atata durere.
Nu pot sa rad, nu-mi pot dori nimic
Cand din umbra ma privesc doi ochi de basilic.

Eu nu pot sa surad la vederea unui inger
Cand sufletul e mistuit de foc si fulger.
Eu nu pot sa pictez albastre petale,
Cand inima urla de neputinta si jale.

Nu pot sa ma mint ca totul va fi bine,
Cand Universul meu nu imi mai apartine.
Eu nu pot sa mai merg pe drumul meu,
Sau sa cred in existenta vreunui zeu.

Eu nu pot sa ma ridic din prapastia adanca,
Nu pot privi luna rasarind de sub o stanca,
Nu pot sa mai lupt, s-a terminat.
Nu pot privi acest final inlacrimat.

2 comentarii:

Anonim spunea...

ai scriso tu ??? e..WOW foarte FRUMOASA!!!! 10 cu FELICITARI

Ramona spunea...

Dap, eu am scris-o. Merci