Academia Vampirilor

Uite niste carti uimitoare. Dupa o recenzie a unor carti nu prea fantastice, trebuia sa vina randul unei astfel de recenzii in care sa imi exprim pareri mai...pozitive. Ca sa nu credeti ca sunt prea critica.(nu ca n-as fi).

In primul rand, seria asta nu seamana cu nimic din ce am mai citit pana acum. Avusesem eu o vaga idee de carte mai demult, despre strigoi, pe care am materializat-o mai tarziu, dar nu se compara cu ceea ce cuprinde aceasta carte. E un amestec de actiune constanta, de sentimente, dar nu sentimente la modul de trei pagini despre "ochii lui extrem de albastri...bla bla".

 Imi place foarte mult la aceasta scriitoare ca nu bate campii. In nimic. Nici in descrierea sentimentelor, nici in descrierea peisajelor, nici in descrierea luptelor. Este exact asa cum mi-am imaginat eu ca ar trebui sa fie o carte: complexa, fara sa te ameteasca si cu suficiente amanunte ca sa explice orice situatie, dar nu atat de multe incat sa iti pierzi interesul.

Imi place de Rose, e genul meu de fata. Nu tu ifose, nu tu sclifoseli, nu, frate, da-i un pumn in gura si ai rezolvat situatia.
Imi place de Dimitri....o, Doamne, Dimitri.....salivez pe tastatura :))
Dimitri, impreuna cu Eric si Alcide (True Blood) sunt trei personaje de care m-am indragostit in carti, inainte sa apara filmele si sa vad actorii.

Dimitri....



Moment de pierdere :)) Revenim

Cartea asta este exact pe gustul meu din mai multe motive. Unul din ele este ca pune pret pe prietenie, pe prietenia adevarata, asa cum exista intre Rose si Lissa. Va puteti imagina o prietena care sa fie dispusa sa isi sacrifice viata pentru tine? Sa moara pentru tine? Sau va puteti imagina o prietena care sa fie atat de afectata de moartea ta, incat prin puterea spiritului ei sa te aduca inapoi din morti? Va puteti imagina o astfel de prietenie?

Eu da. Si la fel si Richelle Mead.

Ar fi foarte multe de spus despre aceste carti...daca as incepe sa vorbesc despre fiecare volum in parte, as scrie cateva pagini la fiecare, de asta am preferat sa fac o impresie despre toate la un loc.

Se intampla ceva ciudat si totodata minunat cu mine cand citesc aceste carti, pe langa faptul ca ma regasesc in caracterul lui Rose mai mult decat mi-as dori. E un fel de insufletire pe care rareori am mai avut-o. De fapt, mi s-a mai intamplat o singura data: cand citeam Harry Potter. E aceeasi magie care parca rasare din filele cartii si ma face sa uit de orice problema as avea si sa rad, sa plang, sa regret, sa zambesc, odata cu personajele.

In incercarea (total nereusita) de a pastra o nota de obiectivism, o sa vorbesc putin si despre lucrurile care nu mi s-au parut tocmai ok.

Unul din ele ar fi comportamentul Lissei din primele volume. Cu toate ca tinea la Rose, atitudinea ei mi se parea cam egoista, ca si cum i se cuvenea, ca si cum era dreptul ei ca Rose sa o iubeasca atat de mult si sa isi puna viata in primejdie pentru ea. Si intr-un fel, era...pentru ca in lumea moroilor, este un lucru normal ca ei sa fie aparati de dhampiri, iar acesti din urma se intampla sa mai si moara. Ei au prioritate.

Si, apropos de murit..stiti chestia aia care ma enerveaza la unii scriitori, ca ei nu pot intelege ca oamenii mor si isi tot invie personajele? Da, apare si aici....oarecum. Dar nu e la fel de suparator.

Prima care moare si invie este Rose, dar actiunea cartii incepe la ceva timp dupa asta. Apoi, unele personaje se transforma in strigoi (vampiri malefici, spre deosebire de moroi- vampirii buni) si lucrurile o iau putin razna...dar nici macar eu, cu mania mea pentru finalurile fara happy-end, nu as fi putut suporta sa il pierd pe Dimitri.

Revenind la prietenia dintre Rose si Lissa, cu toate ca Lissa mi-a parut egoista la inceput, mi-am schimbat parerea despre ea pe parcurs si cu toate ca stiu ca e o astfel de relatie e suprarealista, nu pot sa nu visez la ea.

Si asa cum mi se intampla la fiecare carte, m-am atasat de un personaj care nu face parte din cele principale. La Harry Potter a fost Ginny, la Amurg a fost Claire, aici este vorba despre Jill.

"Tentatia minora" este un personaj mai mult de legatura, cam toti se folosesc de ea, saraca, dar eu tot o vad impreuna cu Adrian. Pentru cei care nu au citit cartilile, eu deja bat campiii rau, si s-ar putea sa continui sa o fac, cu alta ocazie.

In incheiere, pe langa recomandarea evidenta si total subiectiva sa cititi aceste carti superbe, tin sa ii multumesc Adrianei pentru ca a facut posibil ca eu sa le citesc, in sfarsit. Si pentru ca e acolo, mereu.