“Oricât de tare aș vrea acum să-mi întrerup călătoria spre trecut, nimic nu mă poate opri spre a-ți demonstra că te înșeli. Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.”
Elena Costea

Dubii

marți, 10 aprilie 2012

| | |
Eu, in principiu, cred in Dumnezeu. Nu in rahaturile pe care ni le baga preotii pe gat, ci in Dumnezeu ca existenta unei fiinte absolute. Dar am momente cand credinta mea este subrezita. Ca acum.

Am momente cand ma intreb Daca Dumnezeu exista, de ce lasa sa se intample toate astea?


Nu mi se subrezeste credinta cand sunt prinsa in dramele mele persoanale. Pentru ca atunci mi se pare ca merit. Oricat as suferi, merit, pentru ca si eu am gresit, si eu am facut rau altor persoane, cu sau fara voia mea. Nu sunt o sfanta si vorba aia Cum iti asterni, asa dormi.


Dar ma afecteaza cand vad alti oameni trecand prin chinuri. Poate sunt oameni buni sau poate nu, nu stiu. Dar sufera mai mult decat este omenesc posibil si nu e corect. Si oamenii astia au o familie, au copii si nepoti, iar cand ei se sting, mult prea devreme, lasa in urma numai durere si dor. Si nu e corect.

Copii mor de cancer si alte boli, mor in dureri cumplite, oameni prea tineri se sting lasand in urma familii indurerate, in timp ce oameni extrem de rai si nenorociti traiesc bine, merci. Iar eu ma intreb: unde e Dumnezeu in toate astea?

1 comentarii:

Biancaa spunea...

Și eu am momente d-astea.
Încă nu am găsit răspunsuri pentru toate întrebările de genul ăsta pe care mi le pun, și nu știu dacă le voi găsi vreodată.
Poate Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi.. Poate de aia îi face pe unii să sufere, sau.. habar n-am..