Cand am fost saptamana trecuta sa imi iau primele doua volume din Jocurile foamei, ma impacasem cu gandul ca o sa inghet in statie la 226, autobuzul care ma duce direct pe Magheru, dar vine miercurea si primavara...mai exact cam la 15-20 de minute. Dar cum am ajuns in statie a venit, si la intoarcere la fel.
Astazi mi-am luat inima in dinti si m-am dus iar pe Magheru, la sediul Nemira, sa imi iau volumul 3. Am ajuns in statie si a venit minunea de 226, iar la intoarcere la fel.
Cum zicea Coelho in Alchimistul, cand ai o dorinta, tot Universul comploteaza ca ea sa se indeplineasca.
In concluzie, Universul vrea ca eu sa citesc Jocurile foamei.
Si cu toate ca Universul vrea, nepota'miu nu vrea :)) Imi pune semnul de carte, o inchide si o duce in biblioteca.
“Oricât de tare aș vrea acum să-mi întrerup călătoria spre trecut, nimic nu mă poate opri spre a-ți demonstra că te înșeli. Viața și moartea se împletesc încet, iar ceasul nostru sună neîncetat pentru a ne demonstra propria-i putere.”
Elena Costea
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu